14 septembrie 2024

Scopul Zilei Bisericilor Deschise este de a oferi publicului larg posibilitatea vizitării lăcașelor de cult și în afara slujbelor religioase, să descopere patrimoniul arhitectural și istoria culturii sacre specifice fiecărei confesiuni, viața culturală actuală, chiar comunitățile respectivei confesiuni și personalitățile acestora.

Proiectul Ars Sacra propune crearea unor punți de legătură, prin intermediul culturii sacre între diferitele confesiuni și comunitățile acestora.

Anul acesta, Ziua Bisericilor Deschise va fi dublată de Tururile Religioase propuse tuturor celor care doresc să cunoască mai multe aspecte legate de patrimoniul cultural și sacru din Sibiu.

De asemenea, fiecare confesiune parteneră în proiect va avea o zi dedicată, în care se vor organiza evenimente culturale, prezentări, vernisaje de expoziții în lăcașele de cult participante în proiect. Toate lăcașele de cult pot fi vizitate și cu ocazia slujbelor religioase oficiate, de regulă duminică.

Biserica evanghelică Sf. Ioan / Johanniskirche

Sibiu, str. Mitropoliei, nr. 32
Tel: 0269.206730; 0721.940345, E-mail: casa.teutsch@gmail.com, Web: www.teutsch.ro

Biserica Sf. Ioan (Johanniskirche, St. John’s Chapel) este un lăcaş de cult al comunității evanghelice de confesiune augustană (luterană) din Sibiu. Donaţia iniţială din 1827 viza o biserică parohială pentru cartierul Iosefin în devenire. Construită în 1883 în stil eclectic, biserica făcea parte din noul ansamblu al Orfelinatului evanghelic, numit Casa Luther, actualmente Casa Teutsch. Pe amplasamentul unde se găsea vechea biserică Sf. Ioan – din 1883 până la dărâmarea ei în 1909, a fost sfințită în 1912 noua biserică, promovând arhitectura vernaculară, proiectul aparținând arhitectului Josef Bedeus Baron von Scharberg. Din 1955, în biserica Sf. Ioan s-au celebrat slujbele Institutului teologic. Din anii 1970 s-a introdus Săptămâna ecumenică de rugăciune și a prins tradiție Ziua mondială de rugăciune a femeilor.

A fost restaurată în anii 2000. Pe lângă dotarea ei simplă de inspirație Art Deco, ea adăpostește și mai multe categorii de obiecte de artă sacră: două valoroase retabluri poliptice de gotic târziu, o a doua orgă, obiecte din bronz (o cristelniță ante-Reformă, clopote) precum și o pictură modernă. Lőcaéul de cult evanghelic Sf. Ioan este spațiul de adunare al comunității la slujbe și ceremonii religioase, un loc pentru întâlniri ecumenice și sală de concerte. În mod regulat se întrunește aici cercul ecumenic de rugăciune „ora-et-labora.“ În perioadele de renovare a bisericii parohiale evanghelice (Catedrala ev. din Piața Huet), comunitatea evanghelică şi-a serbat slujbele divine duminicale în biserica Sf. Ioan. Actualmente, biserica poate fi vizitată la cerere (la recepția Muzeului Bisericii evanghelice din Casa Teutsch, conform programului muzeului).

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă

Sibiu, str. Mitropoliei, nr. 31
Tel: 004.0269.211584, Web: http://mitropolia-ardealului.ro/

Ideea construirii unei catedrale în Sibiu aparține marelui mitropolit Andrei Șaguna. Ea a pornit la aproximativ un deceniu de activitate a sa ca vicar (1846), încă din 1857. În acel an, fiind în Viena, în ziua de 9 septembrie a redactat, în limba germană, un memoriu către împăratul Francisc Iosif I prin care îi cerea acordul pentru efectuarea unei colecte printre credincioșii ortodocși din Imperiul habsburgic în vederea construirii unei catedrale în Sibiu. Împăratul și-a dat acordul la 26 octombrie 1857 (adresa nr. 23383/3457). Sumele necesare construirii nu au putut fi adunate, astfel că a urmat o perioadă de așteptare.

La 19 martie 1900, au fost prezentate Consistoriului trei proiecte ale viitoarei catedrale: cel întocmit de arhitectul Iuliu Berczick din Budapesta (premiul III); 2. al lui Alexandru Aigner din Budapesta (premiul II) și planul intitulat „Constantin și Elena – Aghia Sofia”, întocmit de arhitectul Iosif Kommer din Budapesta și Virgil Nagy, profesor la Politehnica din Budapesta (premiul I).

La 6 mai 1902, „întreprinzătorul” (antreprenorul) Iosif Schussnig primește ordin din partea Consistoriului ca la 1 iulie 1902 să înceapă demolarea vechii biserici, precum și a opt (!) case din străzile Măcelarilor (azi Mitropoliei) și Brukenthal (azi Xenopol). În prealabil, parohia Sibiu-Cetate a cedat Arhiepiscopiei vechea biserică și casa parohială, cu obligația de a construi o nouă casă parohială, dar și aceea ca, pe viitor, noua catedrală să servească și ca biserică pentru parohia Sibiu-Cetate.
Francisc Szalay a demolat așadar cinci case în Strada Măcelarilor și alte trei în Strada Brukenthal, iar la urmă și vechea biserică. Demolarea a început în ziua de 1/14 iulie 1902. După ce totul a fost demolat și nivelat, la 5/18 august 1902 (ziua de naștere a împăratului-rege Francisc Iosif I) s-a pus piatra de temelie a noii catedrale. Merită să fie subliniată perseverența (uneori chiar încăpățânarea) lui Ioan Mețianu de a ridica o catedrală de asemenea proporții într-un timp „record”, parcă de neconceput pentru cei de azi, practic în mai puțin de patru ani, dar și în „centrul istoric” al orașului, mai greu accesibil atunci pentru români.

După o muncă intensă care a durat mai puțin de patru ani, Consistoriul arhidiecezan a stabilit sfințirea catedralei în ziua de 30 aprilie st. v. (13 mai st. n.) 1906, la Duminica Samarinencii. Serbările au început în ajunul sfințirii, sâmbătă, 12 mai 1906 st. n., ora 16.00, când s-a întrunit Sinodul arhidiecezan în sesiune extraordinară, în sala de festivități a „Casei naționale” a Asociațiunii (inaugurată în 1905). Sfințirea a avut loc în ziua de duminică, 30 aprilie/13 mai 1906. Au slujit mitropolitul Ioan Mețianu cu episcopul Ioan Papp de la Arad, înconjurați de un impunător sobor de arhimandriți, protopopi și diaconi.

Dimensiunile catedralei sibiene sunt: 53,10 m lungime, 25,40 m lățime (la mijlocul clădirii), 24,70 m înălțimea cupolei (în interior și 34,70 m în exterior); 15 m diametrul cupolei și 43 (45) m înălțimea turnurilor. Sfânta Sofia din Constantinopol avea însă alte dimensiuni: 80,90 m. lungimea; 69,70 lățimea (după alții: 77 × 71,70 m); 55,60 m înălțimea cupolei și 33 m diametrul cupolei. În 2011, cu prilejul canonizării mitropolitului Andrei Șaguna s-a confecționat un chivot în care i-au fost depuse moaștele, așezat în naosul catedralei, în felul acesta cel care a dorit și a gândit această catedrală a revenit în ea gata împodobită și pregătită să îl cinstească.

Text preluat din lucrarea Catedrala Mitropolitană Ortodoxă a Ardealului – Emblema Sibiului Multiconfesional, autor Emanuel Tăvală.

Biserica Reformată Calvină

Sibiu, str. Mitropoliei, nr. 9.

Istoria Bisericii Reformate și a congregației din Sibiu

Biserica Reformată din Sibiu a fost construită între anii 1783-1786. Báró Bánffy Farkas, consilier guvernamental a prezentat personal în anul 1783 cererea reformaților sibieni împăratului austriac Josif al II-lea de a-și putea construi propria biserică, pentru că până atunci nu se puteau aduna decât în case particulare. Împăratul József al II-lea a acordat permisiunea la 9 iulie 1783, deschizând posibilitatea construirii bisericii și parohiei. La 16 martie 1784, baronul Farkas Bánffy a cumpărat un teren cu o casă la adresa actuală de la pastorul luteran Thomas Fieltsch din Slimnic pentru 4.000 forinți, iar pe 21 martie a donat-o parohiei.

Zidarul Thomas Krempels și dulgherul Johann Schneider au fost angajați pentru a conduce lucrările de construcție a bisericii. Casa Domnului a fost sfințită la 26 noiembrie 1786. Din punct de vedere arhitectural, a fost construită în stilul baroc transilvănean, decorațiunile fiind probabil realizate de maeștrii austrieci care au lucrat la Palatul Brukenthal, care a fost construit paralel cu biserica. Mobilierul bisericii a fost realizat din donații ale credincioșilor.

Amvonul bisericii a fost construit în 1790. Orga a fost cumpărată de baronul Farkas Bánffy de la capela Spitalului Evanghelic din Sibiu, a fost reconstruită în 1857 de János Szabó, iar în 1958 János Mesnyi a extins-o într-o orgă cu două manuale, dându-i forma actuală.

Cele două clopote au fost făcute în 1896 de către turnătorul de clopote din Timișoara, Antal Novotni. Greutatea clopotului mare este de 800 kg, greutatea clopotului mic este de 315 kg.

Lăcașul de cult s-a bucurat de o renovare completă interioară și exterioară cu ocazia celei de-a III-a Adunări Ecumenice Europene din 2007. În prezent, numărul de locuri este 300, iar congregația are 600 de membri.

Corul Bisericii Reformate din Sibiu a fost înființat la data de 3 noiembrie 1894 de către pastorul József Nagy și maestrul de cor Miklós Horváth. În semn de recunoștinţă, Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania – EMKE a donat Corului 100 de cărți și un steag la 28 martie 1916. Steagul se află și acum în biserică. Corul bărbătesc a fost succedat de Corul Hozsánna (cor mixt) și Corul de tineret Olajág.

Primul pastor al bisericii a fost Ferenc Benkő, iar actualul pastor, Sándor Varró este al 18-lea preot paroh al bisericii din Sibiu.

Biserica parohială romano-catolică “Sf. Treime”

Sibiu, Piața Mare, nr. 3

La invitația regelui maghiar Géza al II-lea (1141–1162), de pe meleagurile Luxemburgului, Flandrei, precum și din ţinuturile Rinului și ale Mosellei au venit în Transilvania colonişti pentru a susţine dezvoltarea provinciei. Lucrul primordial pentru coloniști era să construiască o biserică. Comunitatea a construit în secolul al XIII-lea o biserică, pe care a reconstruind-o din 1320, iar după Reformă a îmbrăţişat confesiunea augustană, lutherană. Timp de 150 de ani nu a mai existat confesiunea romano-catolică în Sibiu. Ca urmare a Diplomei Leopoldine din 1691, în Sibiu au fost cantonate trupe imperiale austriece împreună cu care au venit și preoți militari catolici. Tot în acest timp au venit și călugări iezuiți. Pentru soldații austrieci s-a îngăduit celebrarea slujbei catolice în Hala Croitorilor, aflată aproximativ în locul pe care se ridică astăzi biserica. După tratative îndelungate cu Magistratul protestant s-a putut începe construirea unei biserici parohiale catolice. Biserica a fost construită de iezuiți între anii 1726-1733 în spiritul barocului timpuriu vienez. A fost sfințită în 13 septembrie 1733 de către episcopul Transilvaniei Gregor von Sorger.

Inițial, interiorul bisericii era văruit în alb iar geamurile aveau sticla incoloră, deci biserica era mult mai luminoasă decât acum. La început, singura podoabă a bisericii era fresca din spatele altarului principal, realizată în 1777 de către pictorul austriac Anton Steinwald, reprezentând Încoronarea Maicii Domnului de către Sfânta Treime. Vitraliile colorate au fost inserate la începutul secolului XX. Tot în timpul acesta (în anul 1904) biserica a fost pictată de pictorul Ludwig Kandler din München. Orga bisericii construită de vienezul Karl Hesse datează din anul 1860.

Catedrala Luterană Evanghelică

Sibiu, Piața Huet, Tel: 004.0269.211203, E-mail: hermannstadt@evang.ro, Web: https://hermannstadt.evang.ro/

Catedrala Parohială Evanghelică din Sibiu, ecclesia Parohialis Beatae Virginis Mariae a fost transformată treptat într-o clădire gotică între secolul al XIII-lea și primul sfert al secolului al XVI-lea. Extinderea ferulei în vest și extinderea jumătății de sud a naosului într-o biserică de sală i-au dat mai mult spațiu. Biserica și orașul au fost catolice până la trecerea la credința luterană, care a fost efectuată la Sibiu în 1545 pentru întreaga națiune ardeleano-saxonă. Mărturii valoroase din acea vreme se păstrează și astăzi, precum cristelnița din bronz, un altar mare înaripat și pictura monumentală Răstignirea de Johannes von Rosenau pe peretele de nord al corului.

În timp ce construcția a fost finalizată în jurul anului 1520, generațiile următoare au continuat să îmbogățească și să modeleze interiorul bisericii în funcție de propriile nevoi și idei. Așa s-a creat aici cel mai cuprinzător și reprezentativ ansamblu de lespezi funerare și epitafe din Transilvania., Una dintre cele mai mari orgi din țară și o strălucită comoară a artei aurare medievale și timpurii moderne, care poate fi văzută astăzi în Muzeul Brukenthal. Cosmosul vieții vechi a orașului, căruia i-au aparținut aceste monumente nu poate fi nicăieri mai bine înțeleasă decât în ​​Muzeul Bisericii Evanghelice, care se află la câteva minute de mers pe jos de biserica parohială.
Nu numai lăcașul de cult, ci și Piața Huet în sine, cu juxtapunerea bisericii parohiale a orașului și a liceului Brukenthal, transmite marea importanță a valorilor umaniste pe care comunitatea orașului le-a considerat atemporale de secole. În consecință, monumentul de bronz dintre școală și biserică îl prezintă pe episcopul Georg Daniel Teutsch (1817-1893) în veșmintele unui cleric protestant. Reformele sale au dus la o îmbunătățire a condițiilor sociale la toate nivelurile, dar mai ales în zona școlilor de limbă germană, a căror reputație se reflectă și astăzi în viața burgului.

În ciuda dimensiunilor sale reduse, Congregația Bisericii Evanghelice A.B. Hermannstadt este încă una dintre cele mai mari congregații ale Bisericii Evanghelice din România și pune numeroase accente pe viața culturală a orașului. Menține mai multe instituții sociale și caritabile și este un pionier în România în domeniul protecției mediului. Biserica parohială este un centru ospitalier al ecumenismului și un loc de întâlnire pentru vizitatorii locali sau de peste hotare. Parohia organizează multe concerte și expoziții, îmbogățind astfel viața publică din Sibiu.

Biserica Azilului

Sibiu, str. Azilului, nr. 4

Hramul “Sfântul M. Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

Se presupune că pe locul actualei biserici a existat o clădire mai veche din piatră, pe care un document din 1292 o menționa ca fiind spitalul comunității urbane, fiind situat chiar în fața porții, atașat de parohia cetății. Este cea mai veche atestare documentară a unui spital de pe actualul teritoriu al României.

În 1292, spitalul a fost preluat de călugării Ospitalierilor Sfântului Spirit, care prin anii 1300 au transformat spitalul în biserică-spital. Modelul a fost al celor de pe rutele de pelerinaj majore din Franța, numite „Maison Dieu” în care paturile bolnavilor se găseau în spaţiul liturgic tip hală, permiţând vederea liberă a Hostiei de pe altarul de la care se oficia liturghia canonică. În ansamblul spitalicesc erau îngrijiţi clerici, locuitori ai cetăţenii, oameni ai breslelor, dar şi pelerini. Lăcașul de cult a fost administrat de comunitatea sașilor, slujbele fiind oficiate de clerul orășenesc și chiar de episcop. În incintă a existat și un cimitir, iar cei înmormântați erau locuitori ai Sibiului vechi, preponderent germani.

În anul 1760, după un incendiu, biserica este renovată, dobândind aspectul de astăzi. În această formă, până în anul 1909, a servit ca lăcaș de cult pentru Azilul evanghelic, precum şi ca biserică parohială a Oraşului de Jos.

În exterior se poate observa vechiul clopot din turn. Este cel mai vechi clopot din Sibiu, datând din anul 1509. Poartă inscripția „ad iuva nos deus.” Are o înălțime de 112 cm și un diametru de 44 cm.

După ce ansamblul Azilului de bătrâni al parohiei evanghelice a fost etatizat, lăcașul de cult a rămas în continuare nefolosit şi a suferit stricăiuni, urmând să fie cercetată arheologic şi recondiţionată ca muzeu.

În anul 2010 biserica este transmisă cu drept de folosință în favoarea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Sibiului. În data de 31 octombrie 2010 are loc slujba de târnosire săvârșită de către IPS Părinte Mitropolit Laurențiu, în prezența unui însemnat sobor de preoți, dar și a credincioșilor ce au umplut la maxim sfântul lăcaș. S-a scris atunci o importantă pagină de istorie a multisecularei biserici. După toate intervențiile și transformările pe care le-a suferit de-a lungul vremii, în prezent, în sfântul lăcaș a fost ridicat un iconostas din lemn de brad, cu icoane pictate în ulei, separând altarul de navă.

Biserica Franciscană

Sibiu, str. Șelarilor, nr. 12-14

Biserica gotică cu contraforturi a fost construită la sfârşitul sec. XV la sud de mănăstirea călugărilor dominicani, începută la 1474. Lăcașul de cult cu hramul Sf. Maria Magdalena a aparţinut mănăstirii maicilor dominicane („Schwarze Nonnen”). După instaurarea Reformei a rămas în paragină, fiind folosită o perioadă ca depozit de cereale.

La 12 februarie 1716, generalul Steinville donează biserica călugărilor franciscani, care o renovează. Până la terminarea bisericii iezuite în 1733, aceasta a fost înzestrată şi cu atribuţii parohiale. La 28 decembrie 1776 se prăbușește lettnerul gotic al corului, omorându-l pe Thomas Kielbach și rănind mai mulți călugări. Cu sprijinul Împărătesei Maria Tereza, lăcașul de cult este renovat și transformat în stil baroc. În interior arată ca o biserică în stil baroc de tip sală, boltită în plin cintru, cu o tribună deasupra laturii vestice. Doar apsida construită pe cinci laturi din octogon, ferestrele mari și contraforturile amintesc de perioada gotică.

Deasupra arcului de triumf este reprezentată scena Sf. Francisc chemând păsările cerului, o pictură eclectică realizată de Herceg Francis, cel care a pictat biserica pentru prima oară, în 1933, inclusiv motto-ul “ISTENEM ES MINDENEM” (Dumnezeul meu îmi este Totul).

Altarul principal cu statuile Sf. Petru și Pavel, a fost adus din Viena de generalul Steinville. Pictura din altar îl reprezintă pe Sf. Francisc de Assisi, patronul bisericii, primind stigmatele, pe care i le conferă Isus Hristos. Pictura este de dată recentă și a fost realizată de Ambrus Tiburtia. De o parte și de alta a altarului principal se găsesc alte două altare în același stil baroc.

În altarul din stânga se găsește o pictură mare în ulei pe pânză reprezentând-o pe Sf. Ana prezentând-o în Templul din Ierusalim pe fiica ei, Fecioara Maria. La altarul din dreapta este o pictură în ulei pe pânză reprezentându-l pe Sf. Grigore, episcop armean. În nava bisericii, în stânga se află un altar din piatră reprezentând Grota cu Fecioara Maria de Lourdes. La dreapta se vede statuia Sf. Anton de Padova.

În interior mai reține atenția, în nordul corului, monumentul funerar, realizat din piatră, al generalului conte Damian Hugo von Virmond (1666-1722), comandant militar al Transilvaniei. În partea centrală se găseşte o inscripție comemorativă, iar cea inferioară, cu sarcofagul, este decorată cu alegoria Victoriei. În biserică se află un cenotaf dedicat baronesei Adriana Andlern, născută Engelshoffer (decedată în 1700). Din inventarul bisericii mai reținem existența unei Madone cu Pruncul, sculptură gotică în lemn policrom (sec. XV), realizată de o călugăriță. În criptă (care nu este deschisă publicului) se află mai multe pietre funerare, dintre care menționăm pe cea a lui Iohann Haller, guvernator al Transilvaniei (decedat în 1786), și a soției sale Sophia Daniel de Vargyas, care sunt decorate cu blazoanele acolate ale defuncților. Pe cele ale generalilor Steinville, Viard, Virmond, Antonius Gyulai și Ensemberg, a mai multor oameni de vază și a 70 de călugări franciscani. Alipită bisericii este clădirea care adăpostea fosta mănăstire.

Biserica Ursulinelor

Sibiu, str. Gen. Magheru, nr. 38

În prezent aici funcționează Parohia Sibiu II. a jurisdicției Arhieparhiei Greco-Catolice de Alba Iulia și Făgăraș. În programul liturgic se oficiază slujbe greco-catolice.

În anul 1475 aceasta a fost construită ca mânăstire pentru călugării dominicani (Neustift), dar un secol mai târziu, în 1543 odată cu introducerea confesiunii luterane a fost abandonată.

În anul 1728, după eliberarea Transilvaniei din sfera de influență otomană și instaurarea administrației austriece, complexul de edificii al fostei mănăstiri dominicane a fost atribuit călugărițelor ursuline și populat de un grup de călugărițe aduse de la Pojon (azi Bratislava, SK). Călugăritele ursuline au refăcut biserica în perioada 1728-1733, în stil baroc. În perioada comunistă biserica a fost naționalizată, dar din 1992 aici se oficiază slujbe greco-catolice.

Numele de „ursuline” vine de la Sf. Ursula, iar înfiinţarea ordinului a avut loc în perioada Contrareformei cu scopul de a îmbunătăți nivelul de educație în rândul credincioșilor. În catacombele bisericii se găsesc criptele maicilor ursuline înmormântate aici.

Legenda Sfintei Ursula

Legenda spune că Ursula, fiica unui rege creștin din Britania, a fost cerută în căsătorie de un prinț păgân, dar ea se consacrase în mod tainic lui Dumnezeu. Ursula a cerut trei ani timp de gândire, pentru a cunoaște mai bine voința Domnului. În pelerinajul pe care l-a făcut la Roma a cerut să fie însoțită de o mie de tinere, iar fiecare dintre cele zece slujnice ale sale, de alte 1000 de tinere. 11.000 de fecioare, călăuzite de Ursula, au traversat marea dintre Anglia și continent, îndreptându-se spre Roma. Pe drumul de întoarcere, în Köln, furia barbarilor s-a revărsat și asupra lor, tinerele fiind martirizate toate într-o singură zi, cu excepția Ursulei. Impresionat de frumusețea ei, conducătorul hunilor, Attila, a cerut-o de soție. Refuzul i-a adus Ursulei moartea. Peste locul unde au fost îngropate s-a ridicat în secolul al VII-lea o biserică, iar apoi și o mănăstire, în memoria lor.

În secolul al VIII-lea, la Köln, lângă o biserică au fost descoperite osemintele unor fecioare. Printre alte nume feminine, a fost găsit și acela al Ursulei, o fată de unsprezece ani. După câte se pare, acea indicație de vârstă a fost citită ca undecimilia, adică ‘unsprezece mii’. De aici, povestea celor 11.000 de fecioare care au însoțit-o pe Sfânta Ursula în călătoria spre Roma.

Răspândirea cultului Sfintei Ursula s-a datorat în mare măsură alegerii ei ca patroană a institutului întemeiat în anul 1530 de către Sfânta Angela de Merici pentru formarea culturală și religioasă a tinerelor din zonele sărace, așa-numitele ‘călugărițe ursuline’.

Sinagoga Mare

Sibiu, str. Constituției, nr. 19

Prima atestare a prezenței unor evrei în zona acestui oraș datează din anul 1481. Deși în acele vremuri existau câțiva negustori și meșteșugari de această etnie, ei nu aveau voie să se stabilească în orașele din regiunea Transilvaniei. În 1845, primul evreu primește dreptul de a se stabili în Sibiu, în ciuda nemulțumirii sașilor, care au fost primii coloniști prezenți aici și care au pus bazele orașului Sibiu/Hermannstadt.

După anul 1860 comunitatea evreiască a început să se organizeze, iar nevoia de a beneficia de servicii religioase a crescut. Așadar, în anul 1878, pe strada Elisabeta/9 Mai a fost construită o primă sinagogă care să-i găzduiască. Ea a devenit curând neîncăpătoare, pentru că numărul evreilor din orașul Sibiu, în jurul anului 1890 era de aproximativ 1300.

Sub atenta supraveghere a președintelui comunității evreiești de la acea vreme, Josef Schwartz, în anul 1898 a început construcția Sinagogii Mari din Sibiu. După obținerea banilor necesari pentru construirea clădirii, acesta l-a însărcinat pe arhitectul maghiar Ferenc Szalay să construiască sinagoga, stabilind ca termenul limită pentru recepția clădirii să fie începutul sărbătorii Tishri din 1899.

Sinagoga este formată dintr-un singur corp de clădire de plan dreptunghiular. Fațada în stil neogotic maur este placată cu cărămidă de culoare roșie. Parterul este delimitat de primul nivel printr-un brâu și o friză de piatră decorată cu motive vegetale.

Ușa de intrare și ferestrele sunt boltite semicircular. Luneta semicirculară a acestor goluri este decorată cu Steaua lui David. Toate ferestrele au un ancadrament de piatră de culoare albă, terminat la partea superioară în arc frânt.

În interior, o „navă centrală” este delimitată de arcade semicirculare cu ornamente sculptate, cu motive maure. Sala este luminată în mod natural prin numeroasele ferestre, aflate atât la parter, cât și la nivelul galeriilor laterale. Arcadele în stil maur apar repetitiv, în diferite dimensiuni, decorând colonadele şi parapetul de la galeria femeilor. Tavanul clădirii este casetat, fiind decorat cu încrustații, casetele fiind pictate de mână în stil neorenascentist.

Chivotul plasat spre răsărit, în partea estică a edificiului, este în formă de apsidă semicirculară.

Ármin Horowitz a fost primul rabin al comunității din anul 1890.

Sinagoga și-a încetat activitatea în anul 1999. În prezent, mica comunitate evreiască rămasă își practică crezul religios într-un spaţiu amenajat pentru acest scop în clădirea administrativă din curte.

Alte detalii:

https://patrimoniu.sibiu.ro/biserici

https://stefanjammer.de/sibiu/