
Ediția 2023, adică primul an al festivalului Ars Sacra la Sibiu a însemnat 5 expoziții, 12 evenimente culturale, două tururi ghidate religioase și sute de vizitatori cu ocazia zilelor bisericilor deschise. Peste 3000 de vizitatori și spectatori au trecut pragul vreunui lăcaș de cult în cele trei zile de festival.
În cadrul proiectului s-a realizat un site în patru limbi: română, germană, maghiară și engleză și o pagină de Facebook prin care publicul larg a fost înștiințat de evenimentele cuprinse în programul festivalului.
Nu au lipsit nici premierele cu ocazia festivalului de prezentare și promovare a artei sacre. Au fost organizate două tururi ghidate, care au fost focusate către prezentarea patrimoniului și istoriei lăcașurilor de cult din centrul istoric. Corurile reunite ale comunităților reformate din Sibiu și din Ocna Sibiului au cântat împreună, eveniment fără precedent în ultimii 30 de ani. Corul Parohiei Romano-Catolice Sibiu-Centru a oferit, pentru prima dată la Sibiu un program de cântece gregoriene originale. Iar corul Arhanghelos a Parohiei Ortodoxe Ștefan cel Mare a cântat pentru prima dată în Biserica Azilului în mandatul preotului paroh Pop Ioan-Ersiliu.
Expozițiile și bisericile pot fi vizitate în continuare, conform programelor și condițiilor proprii.
Festivalul organizat în spiritul prezentării artei sacre, a frumosului, a binelui și al adevărului a însemnat și un parteneriat consistent între cele șase confesiuni istorice și operatorul cultural inițiator: Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România – Casa Teutsch, Mitropolia Ardealului – Arhiepiscopia Sibiului, Parohia Romano-Catolică Sibiu-Centru, Biserica Greco Catolică, Parohia Evanghelică Lutherană, Comunitatea Evreiască, Biserica Reformată și Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar, toate din Sibiu.
Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au ajutat să organizăm prima ediție a festivalului Ars Sacra la Sibiu: Pr. Kilian Dörr, Dr. Gerhild Rudolf, Dr. Emanuel Tăvală, Dl. Ștefan Orth, Pr. Nicolae Popa, cantor Bajka Ödön, capelan Bojtor Attila, Dl. Tiberiu Baruch, D-na Heidrun König, Dr. Răzvan C. Pop, Prof. Marius Șpechea, Lózer Csaba László, Tonialltrad SRL, Simple Guy SRL, Biblioteca Județeană ASTRA, Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și tuturor artiștilor, corurilor și grupurilor care ne-au încântat cu evenimente culturale.
Mulțumim presei că a preluat comunicatele și mesajele noastre și ne-au ajutat în promovarea festivalului Ars Sacra din Sibiu: Strada Cetății, Sibiul în Imagini, Hermannstadter Zeitung, Mesagerul de Sibiu, Sibiu 100%, Tribuna, Sibiu News, Sibiu Independent, Sibiu.ro, Sibiu City App, Sibiul Azi, Turnul Sfatului, Mitropolia Ardealului, Basilica, ADZ.ro, Maszol.ro, Kronika Online, Szeben.ro, Mizu.ro, MTVA-DunaTV, Ars-Sacra.hu.
Mulțumim publicului pentru interesul acordat acestei prime ediții! Ne onorează și motivează în același timp, pentru ediția de anul viitor.
Turul Religios 2023
Turul Religios al Sibiului cu Dr. Răzvan C. PopAnul acesta se vor organiza 4 (patru) Tururi Religioase în patru limbi diferite: română, germană, maghiară și engleză. Tururile vor fi organizate sâmbătă și duminică, 14 și 15 septembrie începând cu aceeași oră 16:00....
Biserici Deschise 2023
Zilele Bisericilor Deschise Sibiu - 15-17 septembrie 2023 Bisericile vor fi deschise între orele 10 – 20Scopul Zilelor Bisericilor Deschise este de a oferi publicului larg posibilitatea vizitării lăcașelor de cult și în afara slujbelor religioase, să descopere...
Program 2023
Vineri, 15 septembrie 2023 10:00 – 20:00 EXPOZIȚII Catedrala Luterană Evanghelică Albert Schweitzer: „Sehen und Säen” (A vedea și a semăna) Biserica Reformată Calvină Ars SACRA by Ștefan Orth Biserica Evanghelică Sf. Ioan / Johanniskirche „Incognito. Sfinții ascunși...